Social

Un jandarm aflat în timpul liber s-a implicat în gestionarea accidentului de pe autostrada Deva-Sibiu

Un jandarm hunedorean, aflat în timpul liber, s-a implicat activ în gestionarea accidentului care a avut loc miercuri pe autostrada A1 Deva-Sibiu, soldat cu un deces și 14 răniți, el intervenind imediat pentru salvarea victimelor, după ce a observat microbuzul care se răsturnase pe marginea drumului

Potrivit Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Daniel Tănase se deplasa de la Orăștie spre Sebeș, iar după ce a observat accidentul a oprit de îndată și a anunțat evenimentul la numărul de urgență 112, oferind, în baza experienței profesionale acumulate în timp, informațiile concrete necesare autorităților cu atribuții în astfel de situații.

„Având în vedere experiența profesională acumulată în nenumărate situații întâlnite în carieră și gestionate alături de colegii din ISU Hunedoara, ofițerul a oferit cu acuratețe toate datele necesare operatorilor 112 din județul Alba, pentru ca aceștia să cunoască în cel mai scurt timp situația concretă de la locul producerii accidentului (…). Astfel, autoritățile din județul Alba au activat planul roșu de intervenție și au deplasat la fața locului mijloace de intervenție adecvate”, se arată într-un comunicat al IJJ Hunedoara, remis Agerpres.

Apoi, ofițerul de jandarmi alături de colegul său de drum și de șoferul unui autotren au ajutat să iasă persoanele aflate în microbuz, oprind și alți conducători auto care să acorde sprijin răniților.

Totodată, aceștia au acționat pentru prevenirea producerii unui incendiu, deoarece din zona motorului microbuzului ieșea fum. Prevenirea producerii unui incendiu era extrem de importantă deoarece o persoană era încarcerată și nu a putut fi scoasă din mașină până la sosirea pompierilor.

„După ce ne-am convins că nu va izbucni un incendiu am încercat să ținem conștiente persoanele grav rănite, până la sosirea echipajelor medicale. Era un tablou șocant, cu mult sânge. Cei care au fost scoși din microbuz țipau și plângeau … O atenție deosebită am acordat-o copiilor, să nu pătrundă pe carosabil și să fie accidentați”, a declarat căpitanul Daniel Tănase.

O persoană decedată și 14 răniți este bilanțul accidentului ce avut loc miercuri pe autostrada A1, în zona localității Pianu, din județul Alba, după ce un microbuz care transporta 15 oameni și remorca o platformă pe care se afla o altă mașină s-a răsturnat pe carosabil, pe banda de urgență.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.