Mozaic

Autostrada Transilvania. Guvernul decide să facă plăți direct către subcontractori

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri, la Zalău, că speră ca tronsonul Autostrăzii Transilvania dintre Chețani și Câmpia Turzii să fie finalizat anul viitor, în condițiile în care s-a ajuns la o înțelegere prin care plățile din partea statului român să fie realizate direct către subcontractorii antreprenorului general, informează Agerpres.

Lucian Bode a precizat că la preluarea mandatului de ministru acest obiectiv era un „muzeu”, lucrările fiind sistate în totalitate. Pe de o parte, contractul trebuia să fie finalizat în 2018 și, pe de altă parte, antreprenorul intrase în insolvență, a precizat ministrul Transporturilor.

Raport după un an

În acest condiții, exista varianta rezilierii contractului și organizarea unei noi licitații pentru diferența de aproximativ 70% cât mai era de executat sau găsirea unei soluții împreună cu antreprenorul general Straco și cu subcontractorii acestei companii, fiind aleasă cea de-a doua variantă.

„După aproape un an de zile am reușit să facem următoarele lucruri: 1. Am avansat cu aproape 10% din contract, suntem la peste 40%; 2. am reușit împreună cu subcontractorii Straco să finalizăm lucrările la nodul de la Chețani, astfel încât tronsonul de autostradă dintre Iernut și Chețani a putut să fie dat în trafic în luna septembrie; 3. Am găsit împreună banca finanțatoare, înțelegere parafată pe data de 26 octombrie, astfel încât plățile pe care noi le realizăm către antreprenor pentru certificatele intermediare de plată să fie realizate direct către subcontractori. Așadar, odată ce vom plăti subcontractorii cu tot ceea ce a depus antreprenorul general (…), eu cred că acolo lucrurile se vor îndrepta și lucrările vor continua într-un ritm pe care noi ni-l dorim astfel încât anul viitor acest tronson să fie dat în trafic”, a subliniat Lucian Bode.

Acesta a precizat că dacă anul viitor nu se vor finaliza lucrările, contractul va fi reziliat și se va licita partea de lucrări rămasă neexecutată.

A3, un șantier părăsit?

Deputatul PMP de Mureș Marius Pașcan anunțase marți, printr-un comunicat de presă, că a adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Lucian Bode, cu privire la situația de pe șantierul Autostrăzii A3 Transilvania între Chețani și Câmpia Turzii, unde constructorul nu ar mai continua lucrările.

„La Sesizarea Asociației Pro Infrastructura, am adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Lucian Bode, în legătură cu situația extrem de îngrijorătoare privitoare la șantierul Autostrăzii A3 Transilvania între Chețani și Câmpia Turzii. Conform sesizării, constructorul Straco este cvasi-inexistent, iar subcontractorii neplătiți au plecat sau sunt pe cale să o facă. După deschiderea nodului rutier de la Chețani, cei de la Straco au dispărut aproape în totalitate din șantier, iar subcontractorul pe partea de structuri Baxcom nu a fost plătit pentru lucrările executate și a părăsit lucrarea. În prezent doar subcontractorul pe partea de terasamente, Marcotim, mai este mobilizat, însă în lipsa plăților și a aprovizionării cu materiale din partea Straco, în scurt timp va intra în incapacitate de a asigura consumabilele în șantier și de a plăti salarii sau taxe. Deși vremea este încă prielnică pentru turnarea covorului asfaltic, rigole sau casiuri a celor 4-5 km de terasamente finalizate de Marcotim, în lipsa unei minime implicări din partea antreprenorului aceste terasamente vor suferi degradări peste iarnă”, a arătat Marius Pașcan.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.