Social

Bărbat arestat pentru trafic cu comprimate de MDMA, pe care le aducea din Germania

Un bărbat de 42 de ani din județul Alba a fost prins de procurori în flagrant, luni, în timp ce încerca să comercializeze 348 de comprimate MDMA, în schimbul sumei de 17.500 de lei, inculpatul fiind reținut inițial pentru 24 de ore şi mai apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

„În cauză s-a reținut faptul că inculpatul a introdus în țară, de pe teritoriul Germaniei, comprimate de MDMA pe care apoi le-a comercializat către consumatori de pe raza oraşului Ocna Mureş la prețul de 50 lei/comprimat. La data de 2 noiembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, în timp ce încerca să comercializeze 348 de comprimate MDMA, în schimbul sumei de 17.500 de lei”, se arată într-un comunicat de presă dat publicității miercuri, de DIICOT.

Potrivit sursei citate, Tribunalul Alba a dispus, miercuri, arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, el fiind cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.