Social

Brazi tăiați ilegal, recuperați din comuna Arieșeni

Fotografie de arhivă

Polițiștii din Câmpeni au recuperat 50 de pomi de Crăciun tăiați ilegal și găsiți într-o anexă care aparține unui bărbat din comuna Arieșeni și pe numele căruia a fost întocmit dosar penal.

Luni, în jurul orei 24.00, în urma unor verificări efectuate în teren, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au depistat, în garajul unei locuințe din localitatea Budești, comuna Arieșeni, 50 de pomi de Crăciun care s-au dovedit a fi tăiați în mod ilegal.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că pomii de Crăciun ar fi fost depozitați de către un tânăr de 18 ani, din Budești, comuna Arieșeni, care i-ar fi tăiat fără drept.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, iar cei 50 de pomi de Crăciun au fost predați unui ocol silvic, pentru valorificare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.