
Aproape 30.000 de doze de vaccin antigripal vor fi repartizate începând de joi medicilor de familie din Alba pentru imunizarea populației, alte două tranșe, de peste 16.300 de doze, fiind distribuite în septembrie și octombrie, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba.
De menționat că, până la această dată, în județul Alba nu a fost raportat niciun caz de gripă sezonieră.
„DSP Alba va repartiza, începând de joi, cele 29.696 de doze de vaccin antigripal primite de la Ministerul Sănătății și aflate în magazia instituției. Medicii de familie vor fi anunțați să se prezinte să le ridice. La nivel județean au fost solicitate în total 59.221 de doze. O primă tranșă, de 6.480 de doze, a sosit la mijlocul lunii septembrie, urmată de o a doua – 9.840 de doze, la finalul lunii octombrie”, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt, Ioana Presecan.
Astfel, din cele peste 59.000 de doze solicitate, DSP Alba a primit peste 46.000.
În sezonul 2019-2020, județului Alba i-au fost repartizate peste 33.030 de doze de vaccin împotriva gripei, iar în sezonul 2018-2019 peste 28.400 de doze de vaccin antigripal.
Comentarii recente