
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea art. 16 alin. (2) din Legea zootehniei nr. 32/2019.
Legea prevede că, „prin derogare de la prevederile art. 315 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comunele şi oraşele care deţin în proprietate publică/privată sau în administrare terenuri cu destinaţie agricolă, libere de contract, pot încheia contracte de concesiune/închiriere/arendare, după caz, prin atribuire directă, cu crescătorii de animale”.
Actul normativ face referire la crescătorii de animale din următoarele specii: taurine, bubaline, ovine, caprine, suine şi păsări.
Guvernul a atacat la Curtea Constituțională acest act normativ, însă Curtea a respins sesizarea de neconstituţionalitate.
Comentarii recente