Social

Trei persoane au fost reținute pentru tăiere ilegală și furt de arbori

Polițiștii din Alba au reținut trei persoane care sunt bănuite de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, complicitate la furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual, într-un dosar instrumentat sub coordonarea procurorilor de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicității marți de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, cele trei persoane, care au vârstele cuprinse între 36 și 51 de ani, au fost reținute după ce în cursul zilei de luni au fost efectuate 23 de percheziții, fiind ridicate mai multe documente, suma de 9.000 de lei, peste 92 de metri cubi de cherestea, 62,4 metri cubi de lemn rotund și un autocamion.

„Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada martie – septembrie, o societate comercială din județul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept și ar fi sustras arbori, din speciile molid și brad, din fondul forestier național. Pentru a da o aparență de legalitate transporturilor de material lemnos efectuate, reprezentanții societății ar fi întocmit, în fals, documente de însoțire sau ar fi întocmit documente de însoțire pe care erau menționate cantități de material lemnos mai mici decât cele transportate”, se arată în comunicat.

Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăți comerciale și persoane fizice, de cele mai multe ori fără fie însoțit de documente justificative.

Polițiștii au efectuat, luni, 23 de percheziții pe raza comunelor Albac și Horea, din județul Alba, la sediile a trei societăți comerciale, la punctele de lucru ale acestora și la persoanele vizate de anchetă, de unde au ridicat documente contabile și înscrisuri legate de activitățile comerciale.

La trei dintre locațiile percheziționate au fost identificate cantități însemnate de material lemnos, inventarierea fiind în curs de desfășurare.

Prejudiciul estimat în cursul zilei de luni se ridică la peste 48.000 de lei.

Marți, cele 3 persoane reținute vor fi prezentate în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.