Social

Liniștea Crăciunului va asigurată (și) cu poliția

În medie, peste 180 de polițiști vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare, astfel încât cetățenii să petreacă Nașterea Domnului în liniște și siguranță, se spune într-o informare dată publicității joi de Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor fi la datorie, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor antisociale, menținerea fluenței și siguranței traficului rutier, precum și pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de CoVi-19, se mai arată în informare.

Documentul mai informează că, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfășoare în condiții de siguranță peste 180 de polițiști, vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și vor interveni rapid la sesizările privind comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul polițiștilor, 107 sunt de la structurile de ordine publică, 35 sunt polițiști de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă și polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase.

Pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi ­­­­zilnic, peste 90 de autospeciale și 12 aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor. 

Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, recomandă:

• Evitați persoanele agresive sau în stare de ebrietate. Dacă intrați în altercații cu acestea, nu faceți decât să vă îngreunați situația.
• Nu vă afișați în public cu bijuterii ori sume mari de bani și nu faceți referiri la bunurile de valoare pe care le aveți asupra voastră pentru a nu deveni o țintă sigură pentru răufăcători.
• Nu luați asupra voastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate. Mai bine ați folosi cardul bancar la cumpărături, în cazul în care dețineți unul.
• Nu lăsați niciodată în autoturism bani sau alte documente importante.
• Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice și folosiți centura de siguranță.
• În caz de nevoie, nu ezitați să apelați numărul de urgență 112.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.