Social

Zeci de concurenți din întreaga țară sunt înscriși la concursul online „Colindul din casa ta”

Fotografie de arhivă

Zeci de concurenți din întreaga țară s-au înscris, în această perioadă, la concursul online de interpretare a colindelor românești „Colindul din casa ta”.

Concursul a fost organizat de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și s-a adresat tuturor celor care iubesc tradițiile și colindele românești, concurenții fiind provocați să se filmeze în timp ce interpretează o colindă tradițională, iar înregistrarea să o transmită instituției, precizează organizatorii într-un comunicat transmis sâmbătă Agerpres.

Potrivit regulamentului concursului, concurenții au trebuit să aleagă una dintre cele trei colinde tradiționale puse la dispoziție de organizatori, colinde culese din județul Alba și interpretate de Grupul vocal „Muguri de Tezaur” și Leontina Fărcaș.

Concurenților li s-a recomandat să poarte haine populare românești și să se înregistreze în timp ce interpretează colindul într-un loc special din casă, lângă bradul de Crăciun sau în alt decor specific sărbătorilor de iarnă.

„Colindul din casa ta este dovada că putem păstra tradițiile românești, chiar dacă trebuie să respectăm regulile stricte impuse din cauza pandemiei CoViD-19. Pe această cale transmitem felicitări sincere tuturor celor care s-au înscris în concursul nostru dovedind că iubesc colindele și tradițiile specifice Crăciunului. Ne-au arătat că locul cel mai bun pentru a colinda este acasă, lângă cei dragi, în siguranță”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Cele mai bune interpretări din cadrul concursului „Colindul din casa ta” pot fi vizionate pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, accesând link-ul următor: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1849747568509040&id=173204689496678.

Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a organizat, în această perioadă, o serie de evenimente prin care promovează tradițiile românești specifice Sfintei Sărbători a Crăciunului. Unele dintre evenimentele culturale au fost organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și cu Uniunea Artiștilor Interpreți de Folclor Muzical din România.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.