Social

Veteran de război în vârstă de 101 ani, „oștean al Raiului”

În toamna acestui an, Gheorghe Stremțan (al doilea din dreapta) ar fi împlinit 102 ani

Unul dintre veteranii de război din Alba a murit marți la vârsta de 101 ani, a anunțat directorul Cercului Militar Alba, Petruța Pop.

„Astăzi ne-a părăsit veteranul de război Gheorghe Stremțan. În toamnă ar fi împlinit 102 ani”, a postat Petruța Pop pe contul său de Facebook.

Gheorghe Stremțan s-a născut în 17 septembrie 1919, în satul Colibi, județul Alba.

„A luptat pe frontul de Est ca fochist pe trenurile ce asigurau logistică armatei române, iar în luptele pentru eliberarea Bucureștiului a salvat, alături de alți camarazi, mulți oameni care fugeau din capitală. Despre anii dureroși ai războiului, veteranul Gheorghe Stremțan ne mărturisea în urmă cu doi ani: ‘frică, groază, necaz cum n-am mai avut altul’”, a scris Petruța Pop.

Aceasta a relatat că, atunci când a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, Gheorghe Stremțan a avut parte de multe bucurii, fiind organizată o întâlnire la casa părintească din Colibi, unde a fost prezentă aproape toată familia, care depășește 70 de membri (copii, nepoți, strănepoți și stră-strănepoți).

Veteranul de război a trăit ultimii ani din viață la Sebeș, la fiul său cel mic.

„Moș Gheorghe, Dumnezeu să vă ierte și să vă facă oștean al Raiului”, a încheiat Petruța Pop.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.