Social

Ziua Culturii Naționale on-line. Expoziții și recitaluri organizate la Alba Iulia

Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba organizează, vineri, 15 ianuarie, o serie de evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale, acestea urmând să se desfășoare on-line, fără public, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis, joi, Agerpres, manifestările vor debuta, la ora 16,00, cu vernisajul expoziției de artă fotografică „Prin ochii cărții”, în spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură „Augustin Bena”. Expoziția cuprinde fotografii realizate de cursanții Clasei de Artă Fotografică, coordonați de Vasile Sârb.

O altă expoziție, de grafică, intitulată „Univers eminescian”, va fi vernisată la Galeria de Artă a Centrului de Cultură „Augustin Bena”, evenimentul urmând să fie transmis live, pe pagina de Facebook a instituției. În cadrul expoziției își prezintă lucrările cursanții clasei de grafică, coordonator Ioana Raica. Programul va continua cu un recital de poezie, denumit „Somnoroase păsărele”.

Programul cuprinde, apoi, expoziția de pictură „Jocul culorilor”, în cadrul căreia expun lucrările cursanții clasei de pictură, coordonator Ioana Raica. De asemenea, Grupul vocal „Primavera”, coordonator Marinela Popa, va oferi un recital de muzică folk și muzică ușoară, denumit „Dor de Eminescu”.

Seara, de la ora 19,00, este programată lansarea cărții „Monografia localității Oarda, județul Alba”, autor Doina Bocșa, eveniment prezentat de prof. univ. dr. Ioan Bocșa și transmis live. Cartea este editată la Editura Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

În încheiere, la Castelul de la Sâncrai, va avea loc un recital cameral extraordinar susținut de Orchestra de Cameră a Județului Alba, eveniment care va fi transmis, de asemenea, live pe Facebook. În program sunt incluse lucrări muzicale de Ciprian Porumbescu, George Enescu, Bela Bartok, Tiberiu Brediceanu şi Alexandru Pal.

Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale sunt organizate de Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.