Social

Romanița Iovan organizează un parastas la 7 ani de la tragedia din Apuseni

Romanița Iovan, soția lui Adrian Iovan, cel care a murit în accidentul aviatic din Apuseni a anunțat că va organiza un parastas pe 20 ianuarie, atunci când se împlinesc 7 ani de la tragedie.

Celebra creatoare de modă a anunțat că și în acest an va organiza un parastas în memoria lui Adrian Iovan, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată de la tragicul eveniment din Apuseni. La parastasul de șapte ani, Romanița Iovan va împărți haine și alimente, conform tradiție.

„Suntem în plină pandemie, așa că și pomana în memoria lui Adrian trebuie să țină cont de reguli. Chiar dacă vom fi pe munte, în aer liber, cu toții vom merge cu mască, pentru a ne proteja pe cât de bine posibil. În anii trecuți, după slujbă, sătenii erau invitați la masă într-un loc închis, însă anul acesta nu vom mai proceda asa. Vom împărți pachetele sus pe munte, chiar la locul tragediei, după oficierea slujbei. Apoi, vom merge la izvorul din zonă, cel care poartă numele Adrian Iovan, iar cine va dori va putea desface să mănânce acolo, un mic picnic pe zăpadă. Tradiția spune că trebuie să împărțim haine la pomana de șapte ani, unui bărbat. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să dăm unei întregi familii, nu doar bărbatului, așa că vor primi haine și soția și copiii celui ales”, a declarat Romanița Iovan, pentru Impact.ro.

În 20 ianuarie 2014, un avion de tip Britten – Norman Islander (BN 2), cu şapte persoane la bord, s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul şi o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Spitalul Elias. Medicii erau transportaţi la Oradea, unde urmau să participe la o operaţie de prelevare de organe pentru transplant. Pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion – o tânără ofiţer-student – şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic.

Reamintim că epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar Aurelia Ion era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.