Administrație

Peste 2.200 proiecte depuse în Regiunea Centru, prin POR 2014-2020

Peste 2.200 de proiecte au fost depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru pentru a primi finanțare europeană prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, din care au fost semnate, până în prezent, în urma evaluărilor, peste 920 de contracte de finanțare, cu o valoare totală a fondurilor nerambursabile de peste 1,1 miliarde euro.

„Consiliile județene, primăriile de comune, orașe, municipii, dar și alte instituții publice, universități, spitale, unități de cult, precum și firmele private din cele șase județe ale Regiunii Centru, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, au depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru 2.235 de proiecte pentru a primi finanțare nerambursabilă. Toate proiectele depuse pentru obținerea de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au o valoare totală de peste 3,5 miliarde euro, din care 2,66 miliarde euro sunt fonduri europene nerambursabile solicitate pentru realizarea de noi construcții, lucrări de modernizare sau extindere a construcțiilor existente, investiții în sisteme inteligente de iluminat public, reabilitare termică a clădirilor, crearea de piste de biciclete și parcuri, restaurare obiective turistice, dezvoltare de afaceri și achiziția de echipamente”, precizează ADR Centru, potrivit unui comunicat transmis, joi, Agerpres.

Potrivit sursei citate, după evaluarea cererilor de finanțare depuse, până în prezent peste 920 de contracte de finanțare au fost semnate, cu o valoare totală a bugetului alocat pentru investiții de peste 1,6 miliarde euro, din care mai mult de 1,16 miliarde euro reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din Programul Operațional Regional.

Alte 94 de cereri de finanțare, având o valoare de peste 100 milioane euro, sunt în fază precontractuală, urmând să fie „foarte curând” aprobate pentru finanțare de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional din cadrul MDLPA.

„Programul Operațional Regional 2014-2020, pe care îl gestionăm pentru dezvoltarea celor șase județe din regiune, a avut o evoluție foarte dinamică de la lansarea sa din 2016. (…). Primele proiecte au fost depuse în 2017, iar pe lângă cele mai mult de 2.200 de cereri evaluate pentru solicitanții din Regiunea Centru, echipa Agenției a fost implicată și în evaluarea a mai mult de 100 proiecte Regio depuse de solicitanții de fonduri europene care vor investi în regiunile din sudul țării. Trebuie luat în considerare și faptul că noi avem alocat pentru Regiune un buget ceva mai mic de 800 milioane euro, inclusiv contribuția națională. Astfel, este semnificativ faptul că valoarea solicitată de beneficiarii de proiecte, prin contractele semnate, a depășit un miliard de euro, iar la finalul anului 2023 vom depăși un miliard euro atrași efectiv pentru dezvoltare”, a afirmat, potrivit comunicatului, directorul general al ADR Centru, Simion Crețu.

Prin contractele semnate, sunt alocate fonduri europene pentru lucrări de modernizare și reabilitare a peste 420 de kilometri de drumuri județene din regiune, pentru reabilitarea energetică a 58 de clădiri publice şi a peste 100 de blocuri pentru locuințe, pentru modernizarea și gestionarea inteligentă a sistemului de iluminat public, revitalizarea a 32 de obiective de patrimoniu din întreaga regiune reprezentând cetăți, muzee și locașuri de cult, precum și modernizarea infrastructurii din 6 stațiuni turistice.

„Pe lângă acestea, se vor moderniza și dota 31 de unități medicale, iar 9 centre sociale de zi vor fi pregătite să ofere servicii specializate mai bune pentru cetățeni. 83 de unități de educație – destinate învățământului antepreșcolar, preșcolar, gimnazial și tehnologic – își vor întâmpina copiii și elevii și cadrele didactice în săli dotate cu mobilier școlar și echipamente școlare de ultimă generație. La acestea se adaugă 5 proiecte dezvoltate de mediul universitar, în beneficiul studenților și al specialiștilor în domeniu”, se mai arată în comunicat.

Potrivit ADR Centru, pentru investițiile în dezvoltarea urbană, cele șase municipii reședință de județ din regiune au semnat 56 de contracte de finanțare prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile în valoare de peste 246 milioane euro, pentru modernizarea transportului public şi reducerea emisiilor de carbon prin reabilitarea infrastructurii rutiere, realizarea de piste de biciclete, parcuri, spații de recreere și centre de agrement sau construire de creșe, grădinițe, reabilitarea de licee și colegii.

La rândul său, mediul privat din Regiunea Centru beneficiază de un aport „semnificativ” de capital, peste 600 de firme obținând deja finanțare nerambursabilă în valoare de peste 160 milioane euro, iar alte câteva zeci de firme au încă șanse de a-și vedea proiectele materializate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.