Social

Dragoste și gelozie la Balomirul de Câmp. Un tânăr trădat a tăiat cauciucurile mașinii rivalului

Un tânăr dintr-un sat din Alba a fost reținut după ce, pe fondul geloziei, l-ar fi lovit pe un altul și i-ar fi distrus, prin înțepare, anvelopele autoturismului, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis Agerpres, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, de 23 de ani, din Balomirul de Câmp, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

„În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 27 ianuarie, în jurul orei 17,00, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Balomirul de Câmp, pe fondul geloziei, l-ar fi lovit pe un tânăr de 21 de ani, din Cugir, i-ar fi distrus, prin înțepare, anvelopele autoturismului și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. În urma incidentului, victima a suferit leziuni pentru a căror vindecare are nevoie, potrivit concluziilor medico-legale, de 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale”, se precizează în comunicat.

Tânărul reținut va fi prezentat vineri în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.