Social

Spitalul din Blaj are un aparat RMN de ultimă generație

Locuitorii din Blaj și din satele de pe Valea Târnavelor au de luni la dispoziție un aparat RMN de ultimă generație, în valoare de 800.000 de euro, achiziționat de Spitalul Municipal Blaj, aceștia nemaifiind astfel obligați să se deplaseze până în Alba Iulia, Sibiu sau Cluj-Napoca pentru astfel de investigații.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, punerea în funcțiune a aparatului RMN respectă programul anunțat în luna noiembrie 2020 de autorități, care au estimat că la începutul acestei luni acesta va fi dat în folosință pentru pacienții din zonă.

Aparatul RMN va efectua, conform sursei citate, investigații de specialitate atât pentru pacienții internați în Spitalul Municipal Blaj, cât și pentru persoanele din Blaj și din zona Târnavelor, care se vor prezenta cu trimitere de la medicul specialist.

„Pe lângă dotarea cu aparatură medicală și construirea unei infrastructuri pe măsură, ducem și o politică de atragere a medicilor specialiști la Spitalul Municipal Blaj. Obiectivul nostru major este ca Spitalul Municipal Blaj să devină cel mai modern spital de grad 4 din România”, a afirmat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Edilul a adăugat că sunt şi alte investiții pregătite pentru acest an, cum ar fi construirea Ambulatoriului, renovarea şi dotarea completă a etajului întâi al Spitalului, precum şi construirea Heliportului, care se va realiza, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, până la finalul anului 2021.

Prezent la festivitatea de punere în funcțiune a aparatului RMN de la Spitalul Blaj, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, a spus, la rândul său, că acest aparat RMN este foarte util populației din zona Târnavelor, pentru că aproximativ 54.000 de persoane vor putea beneficia de serviciile lui și „care, până acum, trebuiau să aștepte destul de mult, în alte unități medicale, pentru a face investigații de acest gen și uneori era prea târziu”.

Aparatul RMN, de tip Magnetom Amira, 1.5 Tesla, a costat 800.000 de euro. Din această sumă, 90% a fost suportată de la bugetul Ministerului Sănătății, contribuția de la bugetul local al Municipiului Blaj fiind de 10%.

În același timp, din fondurile proprii ale Spitalului Blaj a fost construită clădirea în care funcționează aparatul RMN, costurile acesteia fiind de 100.000 euro, lucrările fiind executate de angajați ai unității medicale şi ai Serviciului Public din cadrul Primăriei Blaj.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.