Social

Polițistul sună întotdeauna de două ori. Chef încheiat cu amenzi totale de 23.500 de lei

Amenzi de 23.500 de lei au fost aplicate organizatorului unei petreceri și participanților, care, în pofida intervenției polițiștilor, au continuat distracția chiar și după ce evenimentul a fost întrerupt, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Potrivit sursei citate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au intervenit, joi, în jurul orei 13,00, la o locuință din comuna Crăciunelu de Jos, unde era organizată o aniversare la care luau parte mai multe persoane.

„Polițiștii l-au amendat pe organizatorul petrecerii, un bărbat de 32 de ani, din Crăciunelu de Jos, cu amendă în valoare de 2.000 de lei și au întrerupt evenimentul. Ulterior, în jurul orei 16,30, petrecerea a continuat, iar polițiștii au intervenit din nou, de data aceasta fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.500 lei”, se menționează în comunicat.

Tot polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un bărbat de 30 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, care nu a respectat măsura carantinării și a părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-a întors din Franța. Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

În total, în ultimele 24 de ore, echipele de control au depistat și sancționat în județul Alba 120 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, două care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea și cinci care nu a respectat condițiile privind carantinarea.

Doi operatori economici au fost sancționați pentru organizarea de activități în spațiul public închis pentru care au fost instituite restricții, fiind aplicate și 18 sancțiuni unor persoane fizice care au participat la activități în spații pentru care au fost instituite interdicții.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 33.000 de lei.

„Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte regulile, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri”, se arată în comunicarea publică a IPJ Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.