Politică

Fostul deputat liberal Claudiu Vasile Răcuci, numit secretar de stat la Dezvoltare

Fostul parlamentar liberal de Alba Claudiu Vasile Răcuci a fost numit secretar de stat în Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Astăzi începe o nouă etapă în cariera mea publică. Prin decizia Prim-ministrului Florin Cîțu, am fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, a anunțat liberalul pe contul său de Facebook.

„Am convingerea că alături de domnul ministru Attila Cseke și de întreaga echipă din minister vom reuși să promovăm cel mai ambițios plan de dezvoltare prin investiții de care România are atâta nevoie. Îmi doresc, de asemenea, să ducem la capăt și un set de reforme ample, pe care românii le așteaptă de ani de zile”, a mai scris Claudiu Răcuci.

Claudiu-Vasile Răcuci a fost ales deputat de Alba, în legislatura 2016-2020. Fără să se fi remarcat cu ceva în timpul mandatului său de parlamentar, Răcuci a obținut situarea pe locul al doilea pe lista de la Senat la alegerile parlamentare din 2020, însă lista nu a obținut voturile necesare pentru a putea accede în Senat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.