Politică

Beniamin Todosiu cere o „strategie coerentă” pentru industria de apărare. Și retehnologizarea uzinei de la Cugir

Într-o intervenție făcută în Camera Deputaților, deputatul URS-PLUS Beniamin Todosiu spune, referindu-se la industria națională de apărare, că aceasta are nevoie de o „strategie coerentă, de viziune și de management performant”.

„Spre exemplu”, precizează parlamentarul de Alba, „miile de oameni care lucrează încă în industria de apărare nu pot înțelege decizia RomArm de a construi în comuna Șimian, din Mehedinți, o nouă unitate de producție pentru a asigura contractul de asamblare a noilor pistoale cu care vor fi dotați polițiștii români”.

Todosiu se întreabă de ce nu este „folosită și retehnologizată una dintre unitățile de producție deja existente de la Plopeni sau de la Cugir, companii cu tradiție în producerea de armament? A fost fundamentată această decizie? Putem merge atât de departe încât, pentru orgoliul politic, să înființăm o nouă companie de stat, care să moară după finalizarea contractului pe care îl va avea pentru dotarea Poliției Române?”

Deputatul afirmă că aceste companii din industria de apărare „se mențin cu greu pe linia de plutire, într-o piață care impune randament maxim și produse de calitate. Vă dau exemplul Uzinei Mecanice Cugir, o companie cu tradiție pentru județul Alba, care, în anii săi de glorie, susținea economic mii de familii din Cugir, Sebeș, Alba Iulia și din comunele limitrofe”.

Dacă în 1989, compania avea peste 18.000 angajați, în prezent mai are doar aproximativ 1000 de salariați. UM Cugir este exemplul clasic al modului în care au decăzut companiile românești în lipsa unei strategii coerente pentru industria din România, a mai explicat Beniamin Todosiu, care este convins însă că „Uzina Mecanică Cugir și toate companiile din industria de apărare pot avea viitor, însă au nevoie de o strategie clară de dezvoltare și de un management performant și inovativ. De asemenea, la fel ca și toate companiile din industria românească de armament, UM Cugir trebuie să devină competitivă pe piață prin tehnologizare, diversificarea produselor și includerea unor produse noi în portofoliu”.

În concluzie, Todosiu le cere colegilor parlamentari să analizeze „cu luciditate și seriozitate” situația industriei de armament și să înceapă să sprijine Guvernul pentru a realiza „un plan serios de relansare și reziliență în acest sector”.

Romarm vrea să realizeze o armă de asalt modernă

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.