Administrație

Primăria lansează „Rădăcini în Alba Iulia”, o campanie de plantări de arbori și arbuști

Sub denumirea „Rădăcini în Alba Iulia”, Primăria și Consiliul Local Alba Iulia vor demara, în această primăvară, o amplă campanie în urma căreia, pe domeniul public al orașului, vor fi plantați câteva mii de arbori și arbuști.

„Rădăcini în Alba Iulia” este un proiect pe care administrația locală îl consideră absolut necesar și pe care plănuim să-l reluăm în fiecare primăvară a fiecărui an. Ne dorim ca Alba Iulia să se dezvolte nu doar prin construcții noi ci și prin menținerea și mai ales extinderea spațiilor verzi, absolut necesare unui oraș în plină dezvoltare, fiind singura modalitate de a contracara în mod eficient gradul ridicat de urbanizare, efectul pe care numărul ridicat de autovehicule și construcții îl au asupra vieții noastre cotidiene.

Nu e nevoie de studii și recomandări din partea specialiștilor pentru a știi că gradul de dezvoltare al spațiilor verzi este direct legat de calitatea vieții într-un oraș. Nu e nevoie de studii pentru a știi că aerul e mai respirabil într-un oraș care îmbină construcțiile edilitare cu spațiile verzi, ori că verile sunt mai suportabile într-un oraș plin de copaci decât între simple betoane.

În ultimii ani, nivelul de dezvoltare al spațiilor verzi din oraș nu a ținut pasul cu nivelul de dezvoltare al construcțiilor, iar acest aspect trebuie remediat, afirmă reprezentanții Primăriei.

„Ne dorim ca „Rădăcini în Alba Iulia” să nu fie o simplă acțiune ci să devină un veritabil maraton, întins pe mai mulți ani. Ba chiar ne-am dori să devină o activitate uzuală, pe care atât administrația cât și cetățenii să o reia an de an”, mai spun aceștia.

În data de 20 martie va avea loc o primă acțiune din cadrul acestui proiect, în cadrul căreia vor fi plantați câteva sute de arbori oferiți de către Direcția Silvică județeană Alba. Au fost identificate câteva zone cu o nevoie acută de vegetație: cartierul Recea, cartierul Orizont, zona Dealul Furcilor, zona istorică, Parcul Unirii și malurile râului Ampoi. Parteneri ai campaniei ne vor oferi ajutor și expertiza necesară, pentru a ne asigura că puieții vor fi plantați în mod corect, că vor prinde rădăcini și că se vor dezvolta armonios.

Odată cu startul campaniei „Rădăcini în Alba Iulia”, lansăm un apel către întreaga comunitate locală, să ne fie alături și să fie parte activă în acest exercițiu comun pentru un aer cât mai curat în oraș.

Totodată, facem un apel către societatea civilă și către mediul privat, pentru a susține, prin orice metodă posibilă, această acțiune precum și cele similare care îi vor urma.

Responsabil din partea municipalității pentru coordonarea campaniei este consilierul local Alexandru Dumitru, care stă la dispoziția publicului cu toate detaliile necesare despre campanie. Acesta poate fi contactat la numărul de telefon 0770.475.051.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.