Social

Incendiu într-un bloc din Alba Iulia. Locatarii au fost evacuați de pompieri

Fotografie de arhivă

Mai mulți locatari, printre care și trei copii, ai unui bloc din Alba Iulia au fost evacuați, pentru siguranță, din imobil, după ce un incendiu a izbucnit vineri la nivelul hornului clădirii, informațiile inițiale primite de pompieri fiind că focul se manifestă la acoperiș.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a informat că Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe, fiind trimise la fața locului o autoscară mecanică și două autospeciale cu apă și spumă, precum și o mașină de descarcerare.

Ajunși la locul intervenției, pompierii au descoperit că incendiul se manifesta la nivelul hornului blocului, nu la acoperiș.

„Pentru siguranță, au fost evacuate 8 persoane de la etajele superioare, printre care și 3 minori. Nu au fost victime sau alte probleme deosebite”, au precizat reprezentanții ISU Alba.

Blocul, situat într-un cartier nou de locuințe, are două etaje și mansardă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.