Politică

Europarlamentarul Negrescu a solicitat integrarea rapidă a României în Schengen și un buget european mai ambițios pentru 2022

Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu, raportor alternativ din partea Grupului S&D pe bugetul european pentru anul 2022, a cerut în plenul Parlamentului European mai multă ambiție din partea Comisiei Europene şi statelor membre privind implementarea programelor europene, informează biroul de prtesă al parlamentarului.

Europarlamentarul român a mai solicitat, printre altele, ca România să fie primită rapid în spațiul Schengen.

Solicitările lui Negrescu privind bugetul european pot ajuta la atragerea suplimentară de fonduri europene, având aplicabilitate și pentru dezvoltarea județului Alba.

„Mai multe investiții în sănătate, educație şi infrastructura socială, prioritizarea cercetării şi inovării, sprijinirea start-up-urilor şi IMM-urilor, ajutorul pentru grupurile vulnerabile şi promovarea egalității de gen trebuie să fie parte integrantă a ceea ce ne propunem pentru viitorul Europei. Cerem un buget european centrat pe interesele cetățenilor, care aduce plusvaloare în toată Europa”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Eurodeputatul a făcut referire la România în intervenția sa din plenul legislativului european, atrăgând atenția asupra nevoii ca România să fie sprijinită în vederea creşterii absorbției fondurilor europene. Acesta s-a referit în acest context și la nevoia de a atrage bani europeni pentru Alba.

Altfel, pentru județul Alba, europarlamentarul a propus un plan de relansare în valoare de peste 1,5 miliarde de euro din care peste 500 de milioane de euro ar proveni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar restul din alte fonduri europene, resurse financiare atrase de la Banca Europeană de Investiții și Banca Mondială sau din fonduri guvernamentale și locale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.