Social

Ucigașul din Răhău rămâne în arest preventiv. El a omorât un tânăr și a rănit-o pe iubita acestuia

Bărbatul din Alba care, pe fondul geloziei, a ucis un tânăr de 22 de ani și a rănit-o pe iubita acestuia în vârstă de 21 de ani, a fost arestat preventiv marți de către Tribunalul Alba.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a admis marți propunerea de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de inculpatul în vârstă de 36 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de omor, tentativă la omor și violare de domiciliu.

„În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 18/19.04.2021, în jurul orei 4,00, inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimelor din municipiul Sebeș, sat Răhău, jud. Alba, și le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu un cuțit, în zone vitale ale corpului. În urma agresiunilor fizice, a survenit decesul unei victime de gen masculin, în vârstă de 22 de ani, și rănirea celeilalte victime, de gen feminin, în vârstă de 21 de ani. Aceasta din urmă a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea sa de sănătate fiind stabilă”, se menționează în comunicatul Parchetului.

Bărbatul a fost prins de către polițiști care au ajuns până în locul în care acesta se ascundea, într-o zonă greu accesibilă, cu ajutorul motocicletelor enduro. Potrivit unor imagini video cu momentul în care cei doi polițiști echipați în motocicliști l-au imobilizat pe agresor, aceștia l-au întrebat unde este cuțitul, el răspunzând că l-a pierdut prin grădină.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, Poliția Municipiului Sebeș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.