Administrație

Aiudul sărbătorește Ziua Pământului cu magnolii, panseluțe și un nou regulament privind spațiile verzi

Aiudul a ales să sărbătorească Ziua Pământului plantând magnolii și panseluțe. De asemenea, Consiliul Local al municipiului a votat un regulament privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi care aparțin domeniului public.

„Astăzi întreaga planetă sărbătorește Ziua Pământului”, au scris pe contul de socializarea Primăriei municipiului Aiud, reprezentanții autorității locale. „La Aiud am ales să marcăm această zi prin plantarea a 15 magnolia Kobus și a 850 de panseluțe (Viola wittrockiana) pe strada Cuza Vodă. Mai mult, în ședința ordinară a Consiliului Local care va avea loc astăzi de la ora 14:00, se va vota un nou Regulament privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi care aparțin domeniului public”, au mai precizat reprezentanții Primăriei.

„Ai un sentiment minunat atunci când plantezi un copac la umbra căruia știi că vor ședea generațiile viitoare. Vă invităm și pe dumneavoastră să încercați/repetați. Ziua Pământului a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite, în 2009 și este un prilej minunat de reflecție asupra modului în care fiecare dintre noi tratează mediul înconjurător”, se mai arată în mesajul de pe Facebook.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.