Economie

Industria avicolă iese pe piață cu 290 de milioane de ouă. Cu cât cresc vânzările în perioada Paștelui?

Vânzările de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale cresc cu aproximativ 50% față de o lună obișnuită, până la circa 290 de milioane de ouă, ceea ce înseamnă că un român consumă, în medie, aproximativ 15 ouă produse în fermele avicole din România, susține președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.

Acestea a precizat că datele privind producția, vânzările și consumul sunt doar cele consemnate în industria avicolă din România și nu includ oferta provenită din gospodării.

„Producția de ouă consum realizată în primele două luni ale anului 2021 a înregistrat o creștere cu circa 9% față de aceeași perioadă a anului 2020, arată datele Ministerului Agriculturii. Conform experienței din anii anteriori, fermierii își fac propriile strategii de piață pentru a asigura eventualele creșteri de cerere, însă în săptămânile dinaintea Sărbătorilor Pascale, de regulă, vânzările cresc la ouă de consum cu circa 50% față de o luna obișnuită ceea ce presupune o majorare a producției la circa 280 – 290 milioane de ouă din ferme organizate, adică, în medie, 15 ouă pe cap de locuitor pentru Sărbătorile Pascale”, a declarat pentru Agerpres președintele UCPR, Ilie Van.

Acesta susține că în ferme organizate erau circa 8,7 milioane de găini, citând tot datele datelor statistice ale Ministerului Agriculturii, cu un potențial de producție anual de 2,35 miliarde de ouă. Astfel, într-o lună obișnuită industria avicolă din România produce în jur de 195 de milioane de ouă.

În ceea ce privește prețul ouălor, șeful UCPR afirmă că în continuare prețul ouălor la poarta fermei în România este cel mai mic din Uniunea Europeană, respectiv 0,31 lei/ou, comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

„Conform Observatorului Prețurilor UE, prețurile la poarta fermei, atât la carnea de pasăre cât și la ouă consum, sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Astfel, în săptămâna 14 din anul 2020 prețul la poarta fermei la ouăle de consum era de 0,30 lei/ou, iar în săptămâna 14 a anului 2021 acesta era de 0,31 lei/ou. După cum se vede din evoluția prețurilor la poarta fermei există ofertă suficientă în perioada premergătoare sărbătorilor pascale”, a adăugat Van.

Potrivit sursei citate, în primele două luni ale acestui an, producția carnea de pasăre obținută din industria avicolă a înregistrat o reducere cu circa 9% față de anul 2020, iar prețul în săptămâna 14 din anul 2021 era ușor mai mare, respectiv 6,99 lei/kg carcasă, față de 6,96 lei/kg carcasă în aceeași perioadă din 2020.

Datele statistice arată că un român mănâncă, în medie, 240 – 250 de ouă anual, reprezentând un consum lunar de 20 până la 22 de ouă, atât din producția industrială avicolă cât și din gospodăriile țărănești, însă în luna în care se sărbătorește Paștele consumul pe locuitor „sare” la circa 30 de ouă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.