Sănătate

Premii pentru cei care se vor vaccina în primul centru drive thru

Primul centru de vaccinare de tip drive thru din județul Alba va funcționa în municipiul Alba Iulia la sfârșitul săptămânii, prilej cu care se pot vaccina în jur de 1.500 de persoane, pentru care organizatorii pregătesc surprize, premii și tombole, după cum a anunțat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, primarul Gabriel Pleșa.

„La sfârșitul acestei săptămâni, în Alba Iulia își va deschide porțile primul centru de vaccinare de tip ‘Drive Thru’. Acesta va fi amenajat în parcarea Stadionului Cetate (în spatele Benzinăriei OMV) și va funcționa vineri, sâmbătă și duminică, între orele 8.00-20.00. Vaccinul folosit va fi cel de la Pfizer și nu va fi nevoie de programare prealabilă”, a transmis edilul municipiului reședință de județ.

Pleșa a precizat că vaccinarea se va face din mașină, în baza actului de identitate și este nevoie doar de completarea unui formular.

„În colaborare cu directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, și deputatul Beniamin Todosiu, cărora le mulțumesc și pe această cale, în cadrul Centrului Drive-Thru din Alba Iulia am reușit să mobilizăm câteva zeci de voluntari pentru a putea vaccina aproximativ 1.500 de persoane. (…). Pentru cei care se vor vaccina, am pregătit o mulțime de surprize, premii și tombole”, a mai menționat Gabriel Pleșa.

Acesta a precizat că vor fi impuse restricții de circulație în zona respectivă, astfel încât totul să se desfășoare în maximă siguranță pentru toată lumea.

Şi în municipiul Sebeș va fi intensificată campania de vaccinare.

„Direcția de Sănătate Publică Alba, în colaborare cu Municipiul Sebeș, organizează, în perioada 14-16 mai 2021, maratonul de vaccinare împotriva SARS-CoV-2. Vaccinarea va avea loc în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, cu sediul în Sebeș, Bulevardul Lucian Blaga, numărul 45, județul Alba, în intervalul orar 8.00-20.00, fără o programare prealabilă în platforma națională de vaccinare”, au transmis autoritățile locale.

Şi aici vaccinul care va fi utilizat este Pfizer.

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot vaccina în cadrul maratonului organizat, condiția fiind aceea de fi însoțiți de un părinte sau un reprezentant legal.

Și în orașul Cugir vaccinarea va fi posibilă sâmbătă și duminică fără programare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.