Educație

Președintele spune că este foarte probabil ca anul școlar să se încheie „cu toți elevii în școală”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este foarte probabil ca anul școlar „să se încheie cu toți elevii în școală”.

„Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Deci avem în continuare scenariul verde, galben, roșu, aceste lucruri se aplică ca și până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și, în acest fel, majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. În privința școlilor se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toţi elevii în școală și este foarte de dorit ca anul școlar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a spus șeful statului, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni.

El a făcut un nou apel ca românii să meargă să se vaccineze anti-CoViD-19.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.