Social

„Pașaportul CoViD”, aprobat în UE. Ce beneficii vor avea cei care îl dețin?

„Pașaportul CoViD” a fost aprobat în Uniunea Europeană și ar putea deveni operațional de la 1 iulie. Acesta va facilita călătoriile în interiorul UE, în contextul pandemiei de coronavirus.

Parlamentul European a „negociat” cu statele membre condițiile cu privire la implementarea certificatului CoViD. Scopul acestuia este de a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene, în contextul pandemiei de coronavirus.

Documentul se va numi „certificat verde digital european” și va atesta că deținătorul a fost vaccinat împotriva CoViD-19, că are un test negativ sau că a dezvoltat anticorpi, trecând recent prin boală. Astfel, ar putea fi vorba în fapt, de trei certificate diferite.

Certificatul va fi valabil un an

Certificatul va fi disponibil în format digital sau fizic, pe hârtie. Decizia luată la nivelul UE ar oferi cadrul legal pentru ca statele membre să elibereze certificate care vor fi apoi acceptate în alte țări ale Uniunii. Certificatul pentru CoViD-19 ar urma să fie în vigoare timp de 12 luni.

O precizare importantă este faptul că documentul nu va fi o condiție obligatorie pentru exercitarea dreptului la libera circulație.

„Pașaportul” ar putea fi folosit din iulie

Astfel, existența certificatului va permite ca statele membre să se abțină de la „impunerea unor restricții de călătorie suplimentare”, cum ar fi carantina sau noi teste, cu excepția cazului în care acestea vor fi „necesare pentru sănătatea publică”.

Înainte de a fi pus în practică, certificatul trebuie să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie, obiectivul fiind ca documentul să poată fi utilizat înainte de sfârșitul lunii iunie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.