Social

Un veteran de război s-a vindecat de coronavirus la 99 de ani

Un veteran de război din Alba, Laurean Deac, în vârstă de 99 de ani, s-a vindecat de coronavirus, după trei săptămâni de boală, perioadă în care a fost internat în Secția de Boli Infecțioase a spitalului din Alba Iulia.

Laurean Deac este cel căruia, în 26 aprilie, i-a fost înmânat, la Sala Unirii din Alba Iulia, de către șeful Statului Major al Apărării primul cadou oferit de sărbătorile pascale în cadrul unei campanii destinate celor peste 2.600 de veterani aflați în viață.

„Eroul Laurean Deac, din Alba Iulia, cel care a luptat pe frontul de Est în al Doilea Război Mondial și a fost în prizonierat, timp de patru ani, în lagăre din Asia Mică, a trecut în ultimele trei săptămâni printr-o grea luptă de supraviețuire. Au fost zile grele de suferință, iar personalul medical din cadrul Secției de Boli Infecțioase din Alba Iulia a fost reticent în privința vindecării sale, având în vedere evoluția acestei boli, dar și vârsta sa înaintată”, se arată într-o postare publicată, marți, pe pagina de Facebook a Cercului Militar Alba Iulia.

Potrivit sursei citate, alături de veteran au fost diagnosticați cu noul coronavirus și fiul și nora sa.

„Pentru veteranul de război, Laurean Deac, în această bătălie, nicio zi nu a fost ca alta. Nădejdea în Dumnezeu, rugăciunile celor dragi și ai cunoscuților, mănunchi de gânduri bune îndreptate în permanență spre el din partea multor oameni, alături de grija deosebită de care a avut parte în spital, din partea întregului personal medical, ni-l redau, astăzi, sănătos și victorios pe Laurean Deac, din războiul cu acest virus nemilos”, se mai arată în postarea citată.

La externarea sa, Laurean Deac a ținut să se fotografieze în curtea Secției de Boli Infecțioase cu personalul medical.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a vindecat și tuturor celor din spital care m-au îngrijit atât de bine. Astăzi, trăiesc minunea de a mă întoarce sănătos acasă și să îi revăd pe toți cei dragi” au fost cuvintele rostite, potrivit sursei citate, de Laurean Deac.

Acum în vârstă de 99 de ani, Deac a fost încorporat în 1 aprilie 1943, iar după ce a luptat pe front, în Rusia, a ajuns în prizonierat în Asia Mică, de unde a fost eliberat în 1948.

„Am fost încorporat în 1 aprilie 1943, la 22 de ani. Am făcut un an de instrucție, iar exact la 1 aprilie 1944 am plecat pe front în Rusia. (…). După armistițiu, când eram în Moldova, rușii ne-au înconjurat și ne-au dus în prizonierat. Ne-au întors înapoi (în Rusia – nota red.), ne-au dus până în Asia Mică, în Erevan. Am stat mai întâi în Sevan o iarnă. Erau condiții foarte, foarte grele. Primăvara ne-au urcat la vagon și ne-au dus în Asia Mică. Am fost vreo 600 de oameni. Acolo, ne-au băgat în carantină. Eram plini de păduchi. Acolo ne-au deparazitat, ne-au dus la baie. 20 de zile am stat în carantină, după aceea ne-au băgat la lucru, în fabrică. Au făcut o fabrică de topit aluminiu și am lucrat acolo ca zidar”, a povestit, în 2018, pentru Agerpres, veteranul de război.

După colectivizare, el și familia sa s-au mutat din satul natal, Ohaba, în Alba Iulia, unde a muncit în fabrică, dar și în construcții. A avut opt copii, dintre care unii sunt stabiliți acum în străinătate – Austria, Spania, Statele Unite ale Americii. Veteranul este nelipsit de la manifestările dedicate Zilei Naționale a României.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.