Mozaic

Festivalul „Untold” va avea loc în perioada 9-12 septembrie

Festivalul „Untold” va avea loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca, şi este primul mare festival din Europa anunțat pentru acest an, potrivit organizatorilor.

„Anunțul mult așteptat de fani este oficial! Sute de mii de oameni, din întreaga lume, se vor bucura din nou 4 zile și 4 nopți pe tărâmul magic ‘Untold’, din Cluj-Napoca. Întâlnirea din acest an dintre fani, artiști, organizatori și partenerii festivalului va fi una greu de egalat şi plină de încărcătură emoțională, după aproape 2 ani de pauză. ‘Untold’, unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, își deschide porțile, timp de 4 zile și 4 nopți, între 9 și 12 septembrie 2021. Astfel, ‘Untold’ este unul dintre puținele festivaluri de amploare internațională, care se va desfășura în acest an, în întreaga lume!”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizatori.

Potrivit sursei citate, Guvernul României a dat undă verde pentru organizarea marilor festivalurilor, fără limită de capacitate.

„’Untold’ 2021 va fi o reîntâlnire îndelung așteptată, după aproape doi ani de pauză, o sărbătoare mondială a revenirii la normalitate. Şi pentru cei peste 1000 de furnizori și 15.000 de colaboratori ai festivalului, garanția că se întâmplă a șasea ediție UNTOLD înseamnă o relansare a activității după mai bine de 16 luni de pauză. Programat inițial pentru luna august 2021, organizatorii festivalului ‘Untold’, spun că mutarea lui în luna septembrie reprezintă o extra garanție a faptului că festivalul se va putea ține în acest an, la cele mai înalte standarde, cu cei mai buni artişti şi în cele mai sigure condiții”, se mai arată în comunicat.

La ediția aniversară din 2019, la ‘Untold’ au participat peste 375.000 de persoane.

„Organizatorii ‘Untold’ anunță că pregătesc şi în acest an nume mari internaționale şi cea mai intensă experiență de până acum. De-a lungul anilor pe scenele festivalului ‘Untold’ au urcat nume precum: David Guetta, Martin Garrix, Avicii, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin van Buuren, Kygo, Steve Aoki, Tiesto, Afrojack, Diplo, Hardwell, The Chainsmokers, Timmy Trumpet, Axwell ‘ Ingrosso, Don Diablo, Marshmello, Solomun, Nina Kraviz, Boris Brejcha, Paul Kalkbrenner, Jamie Jones, Pan-Pot, Tale of Us, Sven Vath, Chris Liebing, Dubfire, Robbie Williams, The Prodigy, Black Eyed Peas, Stormzy, Jason Derulo, Tinie Tempah, Ellie Goulding, Hurts, John Newman, James Arthur, MO şi mulți alții”, se mai arată în comunicat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.