Social

Bărbați cercetați pentru furturi de catalizatoare auto

Un bărbat a fost arestat preventiv, iar altul se află în arest la domiciliu, fiind acuzați de furturi de catalizatoare auto, în cauză fiind recuperate 27 astfel de piese auto și indisponibilizată suma de 10.000 de euro.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, la data de 10 iunie, polițiștii din Cugir, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au reușit identificarea unui bărbat de 30 de ani, din Strehaia, județul Mehedinți, care este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.

Acesta a fost depistat cu sprijinul polițiștilor Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, în timp ce încerca să părăsească țara cu un autoturism în care se aflau catalizatoare auto, pentru care nu a putut prezenta documente legale și în legătură cu care exista suspiciunea că provin din furturi, o parte fiind săvârșite în orașul Cugir, de doi tineri de 18 și 23 de ani, din oraș.

Cu ocazia percheziției efectuate de polițiștii din Cugir, deplasați la Nădlac, în autoturism au fost identificate 27 de catalizatoare auto. Asupra bărbatului care încerca să le scoată din țară a fost găsită și suma de 10.000 de euro, care a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, arată sursa citată.

Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 12 iunie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv.

Din cercetări a rezultat că o parte din piesele auto ar proveni din furturi, săvârșite pe raza orașului Cugir, de cei doi tineri, de 18 și 33 de ani, care ar fi fost sprijiniți în valorificarea pieselor de un tânăr de 25 de ani, din Sebeș, care ar fi intermediat predarea lor bărbatului din Strehaia.

La data de 3 iunie, polițiștii au efectuat 4 percheziții, în Cugir și Sebeș, și au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, dispozitive de tăiere, obiecte vestimentare, telefoane și cartele SIM care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

La aceeași dată, tânărul de 33 de ani a fost reținut, iar, ulterior, magistrații au dispus, față de acesta, măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor vizate de anchetă și identificarea eventualilor complici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.