Economie

Automotoare noi vor fi introduse de Transferoviar pe ruta Alba Iulia – Cluj-Napoca

Primele șase automotoare diesel aduse din Germania de compania privată Transferoviar (TFC) au intrat la mijlocul săptămânii trecute în țară, pe la Curtici și au ajuns la Cluj. În două-trei luni vor fi puse în circulație, pe rute din zona Clujului și a Capitalei, inclusiv către Aeroport, scrie Hotnews.ro.

Compania TFC va intra cu aceste trenuri și pe noi rute având ca punct de pornire Clujul: către Alba Iulia, către Târgu Mureș și către Baia Mare, au spus pentru HotNews.ro cei de la Transferoviar. O parte dintre trenuri sunt din 2004 și un lot mai mic din 2001.

Automotoarele vor circula pe rute precum București – Aeroport H Coandă, București – Buzău și Cluj – Oradea, dar vor intra și pe câteva rute noi pe care TFC nu avea trenuri:

Cluj – Alba Iulia (121 km)
Cluj – Târgu Mureș (127 km)
Cluj – Baia Mare (193 km)

Compania a solicitat deja aceste rute, dar nu le-a putut efectua pentru că nu avea suficiente automotoare.

Trenurile trebuie să primească și avizul de la AFER pentru a putea intra în circulație și se verifică și documentația și avizele.

Transferoviar a cumpărat în total 12 trenuri Bombardier Talent BR 643 fabricate în 2001 și 2004, trenuri care au circulat până acum în zona orașului Dusseldorf. Aceste trenuri au o viteză maximă de 100 km/h. Opt dintre trenuri sunt produse în 2004 și restul de patru, în 2001.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.