Administrație

Noi semnatari ai Convenției Primarilor pentru Energie Durabilă și Climă

Miercuri a avut loc evenimentul de prezentare a noilor orașe semnatare CoM din Regiunea de Dezvoltare Centru – Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Târgu Mureș și Zlatna – municipalități asociate în cadrul parteneriatului proiectului european CEESEU (H2020).

Proiectul CEESEU țintește să consolideze capacitatea autorităților publice din Europa Centrală și de Est privind elaborarea Planurilor de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC) care promovează eficiența energetică, dezvoltarea durabilă, reducerea emisiilor de carbon și adaptarea la schimbările climatice.

Evenimentul organizat de Agenția Locală a Energiei Alba în format online a reunit reprezentanții celor cinci municipalități semnatare și ale principalelor instituții de sprijin al inițiativei Convenției Primarilor și anume Ministerul Energiei, Consiliul Județean Alba, Consiliul Județean Mureș, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

Scopul principal al întâlnirii a fost de a prezenta într-un cadru oficial cele 5 orașe din Regiunea de Dezvoltare Centru, care în calitate de municipalități asociate în cadrul parteneriatului proiectului CEESEU, au devenit semnatare oficiale ale CoM parcurgând astfel primul pas către elaborarea planurilor proprii de acțiune pentru energie durabilă și climă (PAEDC).

Reprezentanții celor 5 orașe semnatare ale CoM au subliniat importanța deciziei de aderare la această inițiativă europeană și și-au exprimat încrederea că vor putea atinge obiectivele propuse de dezvoltare energetică durabilă și de atenuare a efectelor locale ale schimbărilor climatice, spre beneficiul cetățenilor lor.

Domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, instituție care are calitatea de coordonator teritorial al CoM a deschis sesiunea de discuții felicitând orașele noi semnatare și subliniind necesitatea intensificării demersurilor privind planificarea energetică durabilă a autorităților locale atât din județul Alba dar și la nivelul regiunii Centru. Apoi, Președintele Consiliului Județean Alba a dat asigurări pentru sprijinul oferit autorităților locale din județ în activitățile acestora legate de eficiența energetică, gestionarea resurselor energetice regenerabile, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, domenii în care Consiliul Județean Alba a depus și va continua să depună eforturi susținute.

Doamna Daniela Barbu, Directorul Direcției de Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei, a salutat rezultatele pozitive pe care le-a înregistrat județul Alba în domeniul planificării energetice durabile, evidențiind faptul că are referințe bune din județul Alba legate de realizările privind eficiența energetică și a asigurat suportul ministerului în privința derulării acestui proiect dar și a altor proiecte legate de acest domeniu.

Reprezentantul ADR Centru (instituție care are calitatea de coordonator teritorial al CoM), doamna Ovidia Caba a atras atenția asupra importanței colaborării între instituțiile locale, regionale și naționale pentru implementarea cu succes a proiectelor legate de dezvoltarea durabilă a regiunilor. În acest sens a evidențiat importanța proiectelor cu finanțare europeană, prin care organizațiile implicate ca parteneri naționali pot împărtăși experiențe noi, probate la nivel european și pot influența pozitiv dezvoltarea domeniilor lor de interes.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.