
Centrul Local de Combatere a Bolilor, condus de prefectul Nicolae Albu, a decis redeschiderea târgurilor, anunță Instituția Prefectului Județului Alba.
La Câmpeni se va organiza vineri, 9 iulie 2021, primul târg de animale, după o pauză de aproape trei ani, generată de situația epizootică la nivel național, în contextul evoluției pestei porcine africane. Decizia de redeschidere a târgurilor în județul Alba a fost adoptată în Centrul Local de Combatere a Bolilor, condus de prefectul Nicolae Albu, în calitate de președinte, în urma creării cadrului legal, la nivel național, prin Hotărârea de Guvern nr. 678 din 24 iunie 2021.
Astfel, pentru județul Alba, a fost adoptat un plan de măsuri complet și complex, cu reguli de organizare și funcționare a târgurilor. Se vor putea comercializa doar animale din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine, provenite numai din exploatații de pe raza județului Alba, din zone nesupuse restricțiilor sanitar-veterinare. Comercializarea animalelor aduse din alte județe este strict interzisă.
Planul de măsuri va fi transmis unităților administrativ teritoriale și administratorilor de târguri autorizate, de la nivel județului, în vederea însușirii și respectării tuturor prevederilor. Un rol extrem de important, pe lângă instituțiile publice, îl au oamenii, care trebuie să respecte cu strictețe regulile generale de prevenire a pestei porcine africane. În acest context, reamintim că la nivelul județului Alba au evoluat, în total, 39 de focare de PPA, dintre care 38 au fost stinse.
A rămas activ un singur focar, iar angajații DSVSA Alba, instituție condusă de dr. Vasile Spînu, depun eforturi pentru stingerea sa, dar și în vederea prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor la alte suine.
Nu în ultimul rând, în luarea deciziei de redeschidere a târgurilor, toate instituțiile care fac parte din Centrul Local de Combatere a Bolilor, au avut în vedere și situația particulară a crescătorilor de animale din județ, respectiv problemele cu care aceștia se confruntă privind comercializarea lor. Târgurile reprezintă pentru ei un important loc de desfacere, mai precizează documentul inforativ emis de Instituția Prefectului Județului Alba.
Pingback: Ministrul Agriculturii va fi prezent vineri la redeschiderea târgului de animale de la Câmpeni – Ziarul Mesagerul de Alba