Social

Drumuri distruse în două comune, din cauza fenomenelor meteo nefavorabile

Mai multe drumuri sunt distruse sau colmatate în două comune din Munții Apuseni, Ocoliș și Poșaga, aflate joi sub avertizare meteorologică cu cod roșu, fiind semnalate precipitații abundente și grindină.

„Din informațiile preliminare, mai multe drumuri sunt distruse sau colmatate, preponderent în comuna Ocoliș, dar și în Poșaga.Totodată, există posibilitatea ca locuitori ai celor două comune să fie rămași izolați din cauza viiturii. La acest moment nu avem date certe cu privire la victime rezultate în urma fenomenelor meteo”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.

Potrivit acestora, la nivelul ISU Alba, tot personalul a fost alertat și se deplasează spre zonele afectate, respectiv 8 ofițeri și 41 de subofițeri, cu 10 motopompe transportabile și 3 motopompe remorcabile, precum și o barcă pneumatică.

Intervenția este condusă de către prefectul județului Alba, Nicolae Albu, și inspectorul șef al ISU Alba, Ovidiu Costea.

Au fost mobilizate și Serviciile voluntare pentru situații de urgență ale comunelor Ocoliș, Poșaga, Sălciua și orașului Baia de Arieș.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.