Mozaic

Un documentar despre Amy Winehouse, lansat la 10 ani de la moartea cântăreței

Familia și prietenii lui Amy Winehouse oferă detalii despre viața regretatei cântărețe britanice într-un nou documentar ce marchează 10 ani de la decesul acesteia, inclusiv relatări despre ascensiunea sa spre faima mondială și lupta cu dependența, relatează Reuters miercuri.

Narat de mama ei, Janis Winehouse-Collins, documentarul „Reclaiming Amy” include filmări din casa în care Amy Winehouse a crescut, fotografii de familie și interviuri cu prieteni apropiați, care împărtășesc amintiri, atât din vremurile bune, cât și din cele mai puțin bune, din viața artistei recompensate de șase ori cu premiul Grammy.

Winehouse-Collins, care suferă de scleroză multiplă (SM) și a vorbit foarte rar în public despre fiica ei, împărtășește propria versiune asupra evenimentelor în acest documentar, comandat de BBC Two și BBC Music și difuzat vineri.

„Abia acum, privind în urmă, îmi dau seama cât de puțin am înțeles”, spune Winehouse-Collins în documentar. „Era predispusă la dependență, nu se putea opri. Aceasta este o bestie foarte nemiloasă”, adaugă mama artistei.

Winehouse, care s-a luptat cu problemele legate de consumul de alcool și de droguri mare parte din carieră, a decedat în urma abuzului de alcool, în locuința sa din nordul Londrei, la 23 iulie 2011. Avea 27 de ani.

Considerată una dintre cele mai talentate cântărețe din generația ei, cu hituri precum „Rehab” și „Back to Black”, decesul ei prematur și neașteptat a zguduit lumea muzicii.

„Privesc în urmă și sunt multe lucruri pe care mi-aș dori să le fi făcut altfel”, spune tatăl ei, Mitch Winehouse, care a fost vizat de critici în media cu privire la lupta cântăreței cu dependența.

„Nu puteai să-i spui să facă sau să nu facă ceva… nimeni nu o controla pe Amy. Amy era cea care guverna”, adaugă el în documentar.

Filmul, care abordează tema relațiilor lui Winehouse, bulimia și tulburările de sănătate mintală cu care se confrunta, detaliază tentativele neputincioase ale familiei și prietenilor ei de a o ajuta.

„În spatele ușilor închise, am încercat cu toții să ne ocupăm de puterea pe care o avea dependența ei”, spune Janis Winehouse-Collins. „Pe măsură ce starea ei de sănătate s-a agravat, SM-ul meu a progresat. Nu o puteam ajuta”, precizează ea.

În momentele mai fericite, Janis Winehouse-Collins citește rapoartele de evaluare școlară ale fiicei ei, care notează pasiunea acesteia pentru scenă.

„Chiar și când nu este aici, este aici”, spune Winehouse-Collins în timpul unei vizite la mormântul fiicei sale. „Întotdeauna veghează asupra mea”, adaugă ea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.