Politică

Liviu Dragnea spune că trăiește din salariu

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a declarat luni, după ce a ieșit din sediul DNA, că trăiește din salariu, răspunzând unei întrebări privind sechestrul pe averea sa.

Dragnea s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde procurorii i-au adus la cunoștință prelungirea sechestrului în dosarul Tel Drum, în care are calitatea de inculpat.

„Cu atâtea sechestre, mai aveți din ce să trăiți?”, l-a întrebat un reporter pe fostul lider PSD.

„Da, sigur, din salariu”, a răspuns Dragnea, care a reușit cu greu să își facă loc printre susținătorii și contestatarii săi, aflați lângă sediul DNA.

De altfel, între cele două părți au izbucnit conflicte fizice. S-a aruncat inclusiv cu ouă și iaurt, din partea unor femei în vârstă, ținta fiind cunoscutul protestatar Ceaușescu, dar și un reporter și un fotograf.

De asemenea, un cameraman a fost lovit de un susținător al lui Liviu Dragnea.

Venirea lui Dragnea la DNA a fost anunțată duminică de Codrin Ştefănescu, care susține că „hărțuirea lui Liviu Dragnea continuă”.

„Vreau să fac un anunț! Hărțuirea lui Liviu Dragnea continuă! Mâine a fost convocat la DNA, exact la ora când medicii îi programaseră RMN! Pe o chestie de procedură la care, în mod legal, puteau participa doar avocații! Singuri, fără el! Dar sistemul ăsta ticălos și rezist nu se lasă! Teama de Dragnea transpiră prin toți porii lor, frica de ceea ce au făcut i-a înnebunit pe toți! Abuzurile astea, în formă continuată, dovada clară a unor spaime imense. De care, într-un viitor apropiat, știu și ei că vor răspunde!”, a scris Codrin Ştefănescu, duminică, într-un mesaj pe Facebook.

Dragnea este inculpat la DNA în dosarul Tel Drum pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii.

Pe 21 noiembrie 2017, DNA a instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de Liviu Dragnea și de ceilalți inculpați din dosarul „Tel Drum”, pentru recuperarea prejudiciului din dosar, estimat la peste 127 de milioane de lei.

În cazul lui Liviu Dragnea, s-au instituit sechestru asigurator și poprire asiguratorie până la concurența sumei de 127.547.366 de lei „asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.