Sănătate

Ziua liberă pentru vaccinare anti-CoViD a intrat în vigoare

Ziua liberă pentru vaccinare anti-CoViD, inițiativă a deputaților USR PLUS Radu Molnar și Oana Ţoiu, a intrat în vigoare, fiind promulgată și publicată în Monitorul Oficial, a anunțat USR PLUS într-un comunicat transmis vineri, amintind că susține vaccinarea cetățenilor ca principală măsură de protejare și stopare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Le suntem recunoscători celor care s-au vaccinat deja și angajatorilor care au încurajat asta. Dat fiind că, în anul 2021, din cele 15 zile libere naționale, 8 sunt pe durata weekendului, chiar și cu ziua liberă de vaccinare, în acest an angajatorii vor avea angajații prezenți constant la muncă mai mult decât în ultimii 4 ani de zile și intenția noastră este să devină o măsură de încurajare, fără a implica restricții sau costuri suplimentare pentru angajatori comparativ cu alți ani”, a declarat Oana Ţoiu, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială, citată în comunicat.

Deputatul USR PLUS Radu Molnar a arătat, la rândul său, că, în cazul companiilor mari, acestea au opțiunea de a alege între ziua liberă de vaccinare și facilitarea alături de DSP a unor centre de vaccinare în unitatea de producție.

„Suntem alături de părinții care aleg să își vaccineze copiii, pe măsură ce dozele de vaccin vor fi disponibile pe fiecare segment de vârstă, introducând opțiunea de a-i însoți și în timpul săptămânii”, a adăugat Radu Molnar.

În anul 2017, din cele 14 zile libere naționale, 11 au fost în timpul săptămânii, în 2018, 2019 și 2020 au fost 9, iar în 2021 vor fi 7 din cele 15 prevăzute de lege, precizează USR PLUS.

Legea 221/2021 a intrat în vigoare și prevede ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de: o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaților; o zi scutire de frecvență, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenților și militarilor.

De asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, și unul dintre părinți în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

Ziua liberă trebuie justificată cu adeverința de vaccinare și în cazul însoțirii copiilor și cu o declarație pe proprie răspundere de la celălalt părinte că doar unul dintre părinți a cerut ziua liberă.

„Inițiativa a fost coinițiată de deputații Radu Molnar și Oana Ţoiu și susținută de grupul USR PLUS. Guvernul României a transmis un punct de vedere pozitiv și inițiativa legislativă a fost adoptată în Camera Deputaților, camera decizională, cu susținerea tuturor grupurilor parlamentare, cu excepția AUR. Prevederile se aplică doar în cazul vaccinurilor anti-CoViD-19, fiind o prevedere bazată pe modificarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru combaterea și prevenirea pandemiei CoViD”, mai arată USR PLUS în comunicat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.