Educație

Relaxarea programei școlare și creșterea salarizării – propuneri ale profesorilor reuniți în Congresul din Oradea

Fotografie de arhivă

Relaxarea programei școlare cu adaptarea ei la cerințele actuale ale societății, precum și creșterea salarizării în domeniu sunt cele mai importante propuneri ale cadrelor didactice din țară și de peste hotare reunite în cadrul congresului internațional organizat la Oradea în perioada 3 – 6 august.

„Programa este foarte stufoasă, s-au plâns foarte mulți profesori. Revizuirea, relaxarea programei a fost un subiect care s-a discutat foarte mult. Şi desigur, salarizarea cadrelor didactice. Din an în an, tot mai puțini sunt atrași de învățământ pentru că se orientează către alte domenii cu salarii mult mai mari și care le dau posibilitatea unui trai decent”, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, Stela Tăut, președintele Asociației Dascălilor Bihoreni (ADB), organizatoarea congresului.

Aceasta a precizat că propunerile făcute de cei 486 de participanți la congres vor fi analizate și discutate de Consiliul director al Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo).

În afară de cele două propuneri menționate, Tăut a arătat că profesorii participanți au mai cerut manuale unice, susținerea învățământului dual, asigurarea bazei materiale în toate școlile din România, un număr redus de elevi în clase, finanțarea pe unități de învățământ și nu per elev, mai multă autoritate pentru dascăli, propunerile pentru funcția de director să fie făcute de cadrele didactice din școală pe criterii de competență și nu politic, introducerea orelor de caligrafie.

Alte propuneri vizează studiul comunităților române din afara granițelor la orele de istorie, creșterea numărului de ore de matematică la profilul tehnologic, introducerii notării cu note din clasele a III-a și a IV-a, susținerea orelor de dezvoltare personală de către cadre specializate.

S-a solicitat, de asemenea, mărirea numărului de personal auxiliar în grădinițe, finanțarea pregătirii cadrelor didactice prin cursuri și a schimbului de experiență între unitățile școlare, tehnologie la dispoziția școlilor și a cadrelor didactice.

Profesorii prezenți la congres au mai cerut și ca textele din manualele școlare să aducă în prim plan valorile autentice românești.

Asociația Dascălilor Bihoreni a organizat Congresul Internațional al Cadrelor Didactice din țară și al cadrelor didactice de etnie română de peste hotare, fiind al 43-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România.

Profesori, învățători și educatori din țară și din Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina au avut un program bogat și diversificat la Oradea. Pe lângă lucrări în plen, au fost organizate cursuri, work-shopuri și schimburi de experiență pe mai multe teme, între care: bune practici în învățământul online, propuneri privind relaxarea programei școlare, situația învățământului în limba română în școlile de peste hotare. Totodată, s-au făcut analize și propuneri pentru proiectul România Educată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.