Mozaic

Curia Arhiepiscopală Majoră din Blaj va găzdui joi evenimentul „Pâinea care ne unește”

Curia Arhiepiscopală Majoră din Blaj va găzdui joi evenimentul „Pâinea care ne unește”, desfășurat în cadrul unui program mai amplu, „Luna Diasporei”, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, potrivit unui comunicat transmis, marți, Agerpres de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

„Pâinea poate fi considerată un simbol al dorului și al urărilor de bun-(re)venit acasă al celor plecați, un mod călduros de întâmpinare, tipic românesc, dacă ne gândim la pâinea și sarea întinse pe un ștergar celor care ne calcă pragul. Pâinea a stat mereu nu doar în centrul mesei, ci și al universului nostru, familial sau religios. În cadrul unui program mai amplu, ‘Luna Diasporei’, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care se desfășoară pe întreg teritoriul țării și cuprinde diferite activități și concursuri destinate românilor din diaspora, va avea loc evenimentul ‘Pâinea care ne unește’, care se va desfășura pe data de 19 august 2021, la ora 17, la Sediul Curiei Arhiepiscopale Majore din Blaj, Piața 1848, nr. 11, în Aula Mare”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la eveniment vor participa atât reprezentanți ai clerului, cât și laici, din țară și din străinătate.

Printre vorbitori se vor regăsi PS Cristian Crișan, Episcop Auxiliar și Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din diaspora, care va adresa un cuvânt de bun-venit, prof. univ. dr. Ion Buzași, care va rosti un discurs despre „Țipăul în literatură și memorialistică”, un preot greco-catolic din diaspora, care va aduce o mărturie despre comunitățile românești din străinătate, secretarul de stat Oana Ursache, din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și pr. lect. univ. dr. Anton Rus, care va vorbi despre „Țipăul din punct de vedere teologic și istoric, pâinea care unește de secole”.

Rețeta autentică de preparare a acestei pâini deosebite, țipăul, și totodată surpriza evenimentului, va fi oferită de una din cele mai vechi familii de brutari din Blaj.

La această discuție deschisă vor fi invitați profesori ai Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, studenți ai Seminarului Major Arhieparhial „Bunavestire” din Blaj, surorile din Congregația Maicii Domnului, membri ai parohiei Blaj II etc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.