Social

Turist rănit după ce a căzut de la 3 metri, în zona Piatra Secuiului

Piatra Secuiului (fotografie de arhivă)

Un turist aflat pe Piatra Secuiului, în Rimetea, a căzut de la o înălțime de 3 metri după ce s-a abătut de la traseul marcat, a informat, duminică seara, șeful Serviciului din cadrul Salvamont Salvaspeo Alba, Claudiu Costea.

„Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Alba a intervenit în zona comunei Rimetea, pentru acordarea primului ajutor unui turist care s-a abătut de la traseul marcat și care acuza dureri la un membru inferior în urma unei căderi de la o înălțime de aproximativ 3 metri. La fața locului s-a deplasat un echipaj compus din trei salvatori montani din Aiud, care au acordat primul ajutor. Persoana mai avea și o plagă la un membru superior”, a precizat Claudiu Costea.

Salvamont Alba a lansat un apel către turiști să nu mai părăsească traseele turistice marcate.

Zona Piatra Secuiului este una foarte periculoasă dacă nu sunt respectate regulile de bază de deplasare pe munte și dacă nu este respectat marcajul turistic. Cea mai mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului, care are o altitudine de 1.128 de metri, este accesibilă doar cățărătorilor profesioniști, dar există și un traseu turistic bine marcat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.