Sănătate

Cine ar trebui să facă a treia doză de vaccin? Poziția Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a transmis miercuri că o doză suplimentară de vaccin împotriva CoViD-19 nu este urgentă. Anunțul vine după ce din ce în ce mai multe țări europene autorizează administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-CoViD-19.

ECDC a transmis miercuri că „nu există o nevoie urgentă” de administrare a unei doze suplimentare de vaccin pentru întărirea imunității împotriva CoViD-19 în populația generală, informează AFP.

Într-o notă tehnică publicată miercuri seară, ECDC recomandă în schimb, în linie cu poziția OMS, aceste doze suplimentare pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit.

„În stadiul actual al cunoștințelor, nu există o nevoie urgentă de a administra doze booster pentru persoanele vaccinate integral, în populația generală”, indică ECDC într-un comunicat de presă postat miercuri seară pe site-ul oficial.

„Prioritatea trebuie să fie de a vaccina persoanele eligibile care nu și-au terminat încă vaccinarea”, iar „doze suplimentare trebuie deja să fie avute în vedere pentru persoane cu un răspuns limitat la prima serie de vaccinare, precum unele categorii de indivizi cu sistem imunitar compromis (spre exemplu, cei care au primit un transplant de organ)”, se mai spune în recomandarea ECDC.

OMS a criticat pe 18 august viteza cu care statele bogate decid să administreze o a treia doză de vaccin, în timp ce în alte țări, majoritatea populației nu este încă vaccinată nici cu prima doză. OMS mai invăcă în acest sens și că datele științifice nu au demonstrat necesitatea celei de-a treia doze de vaccin în stadiul actual al pandemiei.

Vaccinarea cu a treia doză echivalează cu „distribuirea de veste de salvare suplimentare unor persoane care au deja una, în timp ce lăsăm alte persoane să se înece fără nicio vestă de salvare”, a subliniat directorul programului pentru urgențe sanitare al OMS, Mike Ryan, potrivit AFP, relatează agerpres.ro.

Potrivit ECDC, „toate vaccinurile autorizate în UE oferă o protecție înaltă în prezent împotriva spitalizării și a formelor grave asociate CoViD-19, în vreme ce un adult din trei nu este încă vaccinat cu schema completă”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.