Sănătate

Ministerul Sănătății spune că e pregătit, așteaptă doar OK-ul AEM pentru vaccinarea cu a treia doză

Ministerul Sănătății (MS) a făcut toate demersurile să fie pregătit pentru demararea imunizării cu a treia doză a vaccinului anti-CoViD, a declarat, miercuri, secretarul de stat în MS Andrei Baciu.

„Ne aşteptăm ca Agenția Europeană a Medicamentului să emită o recomandare în acest sens undeva la mijlocul lunii septembrie. Imediat ce va emite această recomandare, noi o să demarăm, va fi probabil undeva în octombrie. Noi am făcut toate demersurile necesare atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere organizatoric, încât să fim pregătiți în momentul în care avem această recomandare să putem să o aplicăm în România imediat”, a răspuns Andrei Baciu unei întrebări a jurnaliştilor, cu prilejul prezenței sale, miercuri, la prezentarea studiului de fezabilitate al spitalului ce va fi construit pe bulevardul Timişoara.

Legat de existența unui program la nivel național prin care oamenii să-şi poată testa nivelul de anticorpi gratuit, pentru a-şi da seama dacă e nevoie de a treia doză de vaccin, el a menționat că nu există o standardizare la nivel internațional cu privire la testarea anticorpilor, ca atare dorința de imunizare ar trebui să fie determinată de criteriile biologice.

El a spus că administrarea celei de-a treia doze, de rapel, se adresează în primul rând celor care au nevoie din punct de vedere imunitar.

„Vorbim aici de categorii de persoane care au o imunitate mai scăzută, spre exemplu pacienți care au făcut un transplant, pacienți care au diverse afecțiuni oncologice, un cancer sau pacienți care fac, spre exemplu, radio-chimio-terapie, care iau anumite medicații. Sunt mai multe tipuri de afecțiuni sau tratamente care duc la scăderea imunității separat de o scădere naturală, care vine odată cu vârsta. Pentru toate aceste persoane există dovezi ştiințifice că o doză de rapel administrată în timp va creşte răspunsul imun generat inițial”, a adăugat Andrei Baciu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.