Social

Dacia Cioloș: Campania de imunizare anti-CoViD este folosită politic

Dacian Cioloș (fotografie de arhivă)

Copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș a declarat că specialiștii trebuie să se pronunțe cu argumente despre vaccinarea anti-CoViD și nu politicienii care lasă impresia că „se pricep la toate”, campania de imunizare fiind, în opinia sa, „un subiect politizat”.

El a precizat, duminică, la Prima TV, că s-a ferit să se pronunțe cu privire la vaccinarea anti-CoViD pentru că se vorbește „prea mult politic” despre acest subiect.

„Trebuie să vorbească oamenii care se pricep la lucrurile astea, oamenii care pot să vină cu argumente, pentru că este vorba de sănătatea noastră. (…) Politicienii lasă impresia că se pricep la toate. Campania de vaccinare am impresia că a fost folosită politic. În loc să o lași la Ministerul Sănătății, ea a fost dusă la un moment la premier. Acum sunt de vină miniștrii USR PLUS că nu a mers bine campania de vaccinare care a fost coordonată de premier”, a afirmat Cioloș.

În ceea ce privește îndemnul la vaccinare anti-CoViD al celorlalți lideri USR PLUS, Cioloș a spus: „Foarte bine că au făcut-o. Au convingerea asta că, dacă ei îndeamnă oamenii, aceștia o să se vaccineze. Nu cred că dacă eu îi îndemn oamenii o să se vaccineze. Am spus că m-am vaccinat, mi-am spus întotdeauna opinia, am trecut și prin boală, încă mai am și imunitatea dată de boală, am fost transparent cu lucrurile astea. Dar, sănătatea este o treabă serioasă, pe mine mă preocupă sănătatea mea, a familiei mele. Caut informații, încerc să înțeleg lucruri, pot să-mi schimbe opinia (…) atunci când vii cu argumente, când am semne de întrebare revin cu ele, pentru că sunt un om și eu la fel ca ceilalți oameni”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.