Administrație

Focar de CoViD-19 la DAS Alba Iulia. Alte 8 cazuri sunt internate la Spitalul Județean de Urgență

Un focar de CoViD-19 a fost depistat la Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia, fiind testați pozitiv șase asistenți sociali, dintre care trei vaccinați și trei nevaccinați, a informat, marți, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, Ioana Presecan.

„Până în prezent, șase asistenți sociali au fost depistați pozitiv, din care primul caz în 10 septembrie. Trei dintre ei sunt vaccinați, iar trei nevaccinați. S-a luat măsura izolării lor la domiciliu și au fost dezinfectate spațiile de lucru ale DAS Alba Iulia”, a precizat Ioana Presecan.

Alte opt cazuri de CoViD-19 au fost înregistrate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, toate în rândul unor cadre medicale – trei asistenți medicali, doi medici, o infirmieră, un farmacist și un maseur.

Şapte dintre cei infectați sunt vaccinați și unul nevaccinat. Aceștia sunt asimptomatici sau cu o formă ușoară a bolii.

Purtătorul de cuvânt al SJU Alba Iulia, Alexandra Mateș, a precizat, pentru Agerpres, că nu se poate vorbi de un focar, fiind vorba despre angajați din secții diferite, sursa infectărilor fiind transmiterea comunitară.

Numărul cazurilor de CoViD-19 a crescut semnificativ în Alba în ultimele două săptămâni, potrivit datelor DSP Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.