Economie

Îngrășăminte chimice confiscate de polițiști. Ele erau depozitate lângă un rezervor de motorină

Îngrășăminte pe bază de nitrat de amoniu (fotografie de arhivă)

Peste 20 de tone de îngrășăminte chimice, pe bază de nitrat de amoniu, depozitate necorespunzător, în apropierea unui rezervor de motorină, au fost indisponibilizate de polițiști, care, totodată, i-au întocmit dosar penal reprezentantului societății comerciale care le deținea, informează miercuri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.

„La data de 21 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au efectuat un control, pe raza localității Tărtăria, la punctul de lucru al unei societăți agricole. Astfel, polițiștii au constatat că 24 de tone de îngrășăminte chimice, pe bază de nitrat de amoniu, erau depozitate într-o magazie, în imediata apropiere a unui rezervor de motorină, cu o capacitate de 5.000 de litri”, menționează sursa citată.

Potrivit IPJ, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, iar întreaga cantitate de îngrășăminte chimice a fost indisponibilizată.

Controalele polițiștilor privind modul de depozitare a substanțelor periculoase vor continua, arată IPJ Alba.

Sursa citată precizează că prin depozitarea îngrășămintelor în apropierea combustibilului există posibilitatea contaminării. „Acestea pot să ia foc și să ardă la temperaturi mari, cu descompunere simultană în oxizi de azot, descompunere care se poate transforma în explozie”, mai arată IPJ Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.