Administrație

Săliștea. Familiile cărora li s-a aprobat lemnul de foc din pădurea comunală sunt invitate să-l plătească

Începând de luni, 27 septembrie, familiile cărora le-a fost aprobată distribuirea de lemn de foc din pădurea comunală trebuie să facă plata acestuia, informează Primăria comunei Săliștea, într-o informarea publicată pe pagina de Facebook a instituției.

Potrivit documentului, data limită pentru plata lemnului aprobat este 15 octombrie 2021. Cei care au cereri de lemn aprobate vor achita suma de 150 de lei pentru un metru cub.

Plata se va face la casieria Primăriei Săliștea, prezentând actul de identitate al beneficiarului legal.

După achitarea contravalorii lemnelor, beneficiarii se vor prezenta la pădurar cu chitanța pentru ridicarea lemnelor.

La Tărtăria au fost marcați 221,5 m.c., s-au aprobat 198 de cereri și s-au stabilit porția de 1 metru cub pentru fiecare cerere.

La Săliștea au fost marcați 885,02 m.c., s-au aprobat 441 de cereri și s-a stabilit porția de 2 metri cubi pentru fiecare cerere.

„Cine nu achită contravaloarea lemnelor până în data de 15 octombrie 2021 își pierde dreptul solicitat, urmând să fie primite cereri de suplimentare pentru cantitatea de lemne neachitată în termenul stabilit”, se mai arată în informarea publică.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.