Economie

Percheziții într-un dosar privind fapte de fals și uz de fals pentru obținerea de fonduri europene

Fotografie de arhivă

Un bărbat din Alba Iulia este cercetat de polițiști pentru că ar fi semnat în numele altei persoane o contestație pe care ar fi înaintat-o autorităților care gestionează un program de dezvoltare regională în cadrul unui minister, susținând în fals că administratorul societății pe care o reprezenta s-ar fi aflat în izolare, ca urmare a infectării cu CoViD-19.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziții domiciliare, în Alba Iulia, pentru obținerea de probe în cadrul unui dosar penal în care sunt investigate posibile fapte de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

„Din cercetări a rezultat că, în luna ianuarie a anului 2021, un bărbat de 45 de ani, din Alba Iulia, administrator al unei societăți comerciale, ar fi întocmit, în fals și semnat în numele unei persoane care administrează o societate cu care societatea sa avea o relație contractuală, o contestație pe care ar fi înaintat-o autorităților care gestionează un program de dezvoltare regională, în cadrul unui minister, pentru obținerea de fonduri europene. Pentru a susține cele menționate în contestație, bărbatul ar fi anexat un buletin medical de analiză care atesta, în mod fals, faptul că administratorul societății pe care o reprezenta s-ar fi aflat în izolare, ca urmare a infectării cu CoViD-19”, se menționează în comunicat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.