Social

Patriarhia Română anunță un nou pelerinaj de o săptămână în timp ce România se confruntă cu un dezastru sanitar

Catedrala Patriarhală (fotografie de arhivă)

În data de 21 octombrie, credincioșii sunt așteptați să participe la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, anunță Patriarhia Română.

Timp de o săptămână enoriașii vor putea să atingă raclele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie de la Eghina, care vor fi așezate în pridvorul Catedralei Patriarhale din București.

Chiar dacă România trece prin cea mai grea perioadă de la începutul pandemiei de CoViD-19, Patriarhia dă asigurări că pelerinajul se va desfășura în condiții de maximă rigoare.

Raed Arafat a precizat, într-o conferință de presă, că nu se pronunță asupra aspectelor religioase, dar ca orice activitate care aduce într-un loc un număr mare de oameni ar trebui să fie redusă și toată lumea ar trebui să se gândească ce impact poate să aibă aducerea unui mare număr de oameni într-o zonă care este afectată serios de pandemie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.