Economie

Germania rămâne principalul partener comercial al firmelor din Alba

Germania conduce detașat în topul țărilor cu care județul Alba are relații comerciale, cu o pondere de 64% la export și de 70,3% la import în primul semestru al anului, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Direcția Regională de Statistică (DRS) Alba.

Astfel, potrivit sursei citate, principalii parteneri de relații comerciale ai județului Alba în perioada ianuarie – iunie 2021, după ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor au fost Germania (64,4%), Italia (8,3%) și Ungaria (7,2%), respectiv Germania (70,3%), Ungaria (7,1%) și Italia (5,5%).

Clasamentul valoric al județelor, ordonate descrescător, după valoarea exporturilor și a importurilor realizate în primul semestru, situează Alba pe locul 9 la exporturi și pe locul 8 la importuri.

În primele șase luni, județul Alba a înregistrat exporturi în valoare de peste 1,3 miliarde de euro și importuri de peste 1,4 miliarde de euro.

„Față de perioada corespunzătoare din anul anterior, exporturile au fost mai mari cu 321.546.000 de euro (+31,4%), iar importurile mai mari cu 513.285.000 de euro (+57,2%). (…). În perioada 01.01-30.06.2021, soldul operațiunilor de comerț exterior a fost negativ, în valoare de -64161 mii euro, mai mic decât în perioada 01.01-30.06.2020 (soldul operațiunilor de comerț exterior înregistrat în această perioadă fiind pozitiv, +127578 mii euro)”, se mai precizează în comunicatul DRS Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.