
Judoka CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan și Bogdan Laura, au obținut medalii de argint și bronz la un important turneu internațional desfășurat sâmbătă, 13 noiembrie, la Győr, în Ungaria.
Cei doi judoka și-au reconfirmat forma bună. După medalii importante câștigate în acest an pe plan național, Alexandru Sibișan (elev al Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia) și Laura Bogdan au reușit să se claseze pe podium și la un turneu extern, la care au concurat cu sportivi valoroși din țară și străinătate.
Rezultate pentru CS Unirea Alba Iulia la „Cadet International Tournament – U18” – competiție de Judo desfășurată în Ungaria:
- Alexandru Sibișan (categoria de greutate – 90 de kilograme) – medalie de argint;
- Laura Bogdan (categoria de greutate – 48 de kilograme) – medalie de bronz.
Judoka de la CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de către antrenorii Dinu Alin și Dinu Cristian.
„Secția noastră de judo demonstrează că acest sport are viitor în județul Alba. Avem elevi talentați, cu potențial, dar și antrenori foarte buni, care știu să îi pună în valoare. Pe lângă faptul că oferă o dezvoltare fizică armonioasă, judo dezvoltă gândirea creativă, îndemânarea și precizia, curajul, autodisciplina și inteligenta. Felicitări sportivilor și antrenorilor”, a spus Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.
Comentarii recente